8 jocuri în care ticălosul este un concept, nu o persoană

Jocurile video descriu adesea răufăcătorii ca figuri amenințătoare cu agende malefice. Dar ce se întâmplă când antagonistul este mai degrabă un ideal decât o persoană? Uneori, cele mai convingătoare conflicte apar din confruntarea cu idei abstracte – confruntându-ne cu durerea, constructele societale sau chiar propriile noastre nesiguranțe. Este posibil ca acești răufăcători să nu aibă fețe, dar impactul lor nu este mai puțin profund.

De la presiunea necruțătoare a capitalismului până la greutatea sufocantă a îndoielii de sine, aceste jocuri provoacă jucătorii să se confrunte cu adevărul universal în moduri unice personale. Iată câteva jocuri în care răufăcătorul nu este o persoană, ci un concept care persistă în rândul jucătorilor mult timp după ce creditele au venit.

8

Firewatch

Evasionism

Firewatch, sub suprafața sa, este o explorare profund personală a evadării. Henry, protagonistul, își ia o slujbă ca paznic pentru a evita să se confrunte cu demența precoce a soției sale, Julia. Izolarea noului său rol nu face decât să-i intensifice paranoia, făcând sălbăticia în sine să se simtă ca un antagonist.

În cele din urmă, Firewatch este despre inevitabilitatea provocărilor vieții și inutilitatea de a fugi de ele. Sălbăticia devine o oglindă pentru luptele lui Henry, subliniind că, indiferent cât de departe ai alerga, adevărul dur al vieții trebuie înfruntat, ca un adversar inevitabil.

7

Valea Stardew

Capitalism

Sub exteriorul său relaxant și pixelat, Stardew Valley critică cultura muncii toxice care domină viața modernă, arătând-o drept adevăratul răufăcător. Protagonistul scapă de cerințele sufocante ale Joja Corporation – întruchipând tot ce este greșit în capitalismul modern – de a reîncepe o nouă viață la ferma bunicului lor.

Critica subtilă a jocului asupra lăcomiei corporative și a presiunii de a reuși în mod constant evidențiază problemele societale, oferind în același timp atât personajului, cât și jucătorului o evadare pentru a găsi alinare în bucurii mai simple.

6

Interior

Opresiune și conformitate

În interior te poartă într-o călătorie ambiguă, controlând un băiat tăcut atras irezistibil către o unitate misterioasă, distopică. Aici, răufăcătorul nu este o persoană, ci un sistem opresiv, controlând pe toată lumea ca niște marionete înfiorătoare – chiar și băiatul însuși pare controlat de o forță nevăzută.

Temele de control al minții, conformism și subjugare socială creează o lume în care individualitatea este îndepărtată, arătând consecințele terifiante. De la mulțimi fără chip la observatori ciudați, Inside oferă un comentariu înfricoșător despre controlul social, înfățișând un răufăcător nu doar în joc, ci și reflectând sistemele din lumea reală.

5

Undertale

Alegerile voastre

Undertale răsturnează narațiunea tradițională RPG făcând din deciziile dvs. adevăratul răufăcător. Vei scuti monștrii și vei forma legături, alegând empatia sau vei lua calea violentă? Jocul pune greutatea moralității pe umerii tăi, subliniind că acțiunile tale definesc povestea. Dar fiți atenți: Undertale nu uită.

Consecințele alegerilor tale persistă pe tot parcursul călătoriei tale, oferind un comentariu profund despre empatie, iertare și natura ciclică a violenței. În cele din urmă, jucătorul este atât un erou, cât și un răufăcător – o reflectare a principiilor și eticii lor.

4

Celeste

Anxietate Si Depresie

Celeste este o platformă despre escaladarea unui munte, dar adevărata provocare constă în interior. Pentru Madeline, muntele simbolizează anxietatea și depresia ei, manifestate sub forma sinelui ei din umbră. Pe măsură ce urcă, se strecoară îndoiala de sine, reflectând modul în care critica interioară ne poate sabota.

Dificultatea pedepsitoare a jocului oglindește luptele perseverenței, transformându-și mecanica în ceva mai mult decât simpla completare a nivelurilor. Muntele nu este doar un decor; este o metaforă a bătăliilor interioare cu care se confruntă mulți oameni atunci când se confruntă cu proprii lor „munti”.

3

Spiritfarer

Inevitabilitatea morții

Spiritfarer transformă frica universală de moarte într-o experiență emoționantă și plină de inimă. În calitate de Stella, ghidezi spiritele prin ultimele lor momente, oferindu-le confort și închidere înainte de a-și lua la revedere. Într-un fel, moartea însăși este antagonistul – ia și pleacă – dar este și un adevăr inevitabil care ne unește pe toți.

Este atât o experiență dureroasă, cât și cathartică, care ne amintește că frumusețea vieții constă în impermanența ei și că nu putem face nimic pentru ao opri.

2

Suflete întunecate

Disperarea

În Dark Souls, există atât de mulți inamici încât abia ai timp să reacționezi înainte de a vedea temutul ecran „You Died”. Dar dacă săpăm mai adânc, adevăratul răufăcător care se ascunde în spatele tuturor este disperarea însăși, prezentă în fiecare colț al lumii pedepsitoare a jocului.

Atmosfera apăsătoare și întunecată, dușmanii necruțători și sentimentul copleșitor de singurătate pictează o imagine a unei lumi tăcute, dar care țipă în decădere. Cu toate acestea, așa cum a subliniat adesea creatorul Hidetaka Miyazaki, mesajul de bază al jocului este unul de rezistență: indiferent de câte ori ai căzut, te ridici din nou, transformând disperarea în hotărâre.

1

Ultimul dintre noi partea 2

Răzbunare

În timp ce clicurile sunt terifiante, adevăratul monstru din The Last of Us Part 2 este răzbunarea însăși – o forță consumatoare care orbește personajele față de umanitatea lor. Ellie și Abby, mânate de durere și furie, nu sunt deloc ticăloși; sunt doar supraviețuitori, navigând într-o lume care aproape pedepsește bunătatea și răsplătește doar nemilosirea.

Abby este prima care iese, realizând că răzbunarea nu duce nicăieri decât la mai multă moarte, încercând să scape cu Lev. Ellie? Ei bine, ea învață pe calea grea, sacrificând totul și ajungând față în față cu cea mai mare frică a ei: să fie complet singură.